Povestea uleiului de măsline aragonez Don Pirulo

O recolta bogata

O recolta bogata

A fost o dată ca niciodată…

..Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti ! Aşadar, undeva în Spania, în partea de miazăzi a ţinutului ce se cheamă Aragon, se află o frumoasă localitate cu numele de Mequinenza. Situată la locul unde apele râului Segre se unesc cu apele râului Ebro, este raiul măslinilor, portocalilor şi cireşilor, al grădinilor de legume şi de zarzavaturi. Toate acestea cresc frumos, în ciuda soarelui care parcă ar vrea să pârjolească totul. Pentru că oamenii acestor locuri, aprigi din fire şi gospodari, cu ani în urmă au ridicat un baraj şi au făcut un lac de acumulare, aproape de cumpăna apelor. Astfel există apă din belşug pentru a face ca livezile şi grădinile să aibă viaţă, să crească şi să se înmulţească, iar rodul lor să fie tot mai bogat şi să asigure un trai îndestulător pentru oamenii locului.

În aceste locuri s-au întâlnit Juan, zis Pirulo, şi Elena şi au hotărât nu numai să-şi unească destinele, ci să întemeieze o fermă ca în poveşti. Juan, om din partea locului, pasionat de agricultură, a reuşit ca din veniturile sale să cumpere primele ustensile şi să pună pe picioare livada de măslini, pe pământul luat în arendă. Acum şase ani i s-a alăturat Elena, venită din România. Frumoasă, harnică, întreprinzătoare, cu trupul călit în urcuşurile pe piscurile Munţilor Carpaţi, Elena, pasionată ea însăşi de agricultură, i s-a alăturat lui Juan cu puterea sa de muncă şi spiritul său întreprinzător.

…Şi s-au pus pe treabă. Au inceput prin a curăţi arborii bătrâni, prin a altoi puieţii de măslin sălbatic ce răsăreau din sâmburii aduşi de păsări. În fiecare an au luat în arendă mici livezi de măslini aflate în proprietatea unor bătrâni care nu mai puteau munci. Şi aşa, an după an, recoltele au fost tot mai mari. Şi uleiul de măsline făcut la presa lor, hrană şi leac de nepreţuit pentru trup, era tot mai căutat.

Elena a povestit prietenilor din România şi din alte ţări ale Europei, pe calea internetului, de tot ceea ca a înfăptuit alături de Juan, în Spania. O prietenă din Germania, Mimi Walter, i-a cumpărat un bidon cu ulei şi l-a împărţit prietenilor săi, din care unii erau români. Plăcându-le foarte mult uleiul, toţi aceştia nu numai că au cumpărat iar şi iar, dar au dus vestea mai departe. Aşa se face că uleiul de măsline presat la ferma lui Juan şi a Elenei este căutat în România şi în Germania..

An după an, livada celor doi s-a făcut tot mai mare. În afară de măslini au acum cireşi şi migdali. Iar pentru nevoile proprii, la iniţiativa Elenei, grădina de legume şi zarzavat, irigată „la picătură” şi crescătoria de păsări asigură strictul necesar.

Iar pentru a face faţă cerinţelor impuse de autorităţi pentru o producţie de calitate, Juan şi Elena şi-au procurat ustensilele necesare; calitatea este cuvântul de ordine pentru produsele lor.

Uite aşa, ferma lor a devenit o adevărată „finca” sau, cum spune atât de stăruitor Elena în limba sa maternă, o adevărată „moşie”. Mai bine zis, „Moşia lui Pirulo”. Pentru rudele şi numeroşii prieteni din România ai Elenei, „Moşia lui Pirulo” a devenit formula magică prin care pot cumpăra faimosul ulei de măsline aragonez presat la rece, măsline, portocale, migdale şi cireşe cu gust şi arome de neuitat. Pe internet, prin pagina de Facebook numită „Ulei de Măsline” şi, mai nou, pe siteul Ulei de Măsline Aragonez.

Iar săptămână de săptămână, maşinile firmei „Nelu Bârsan” transportă din Spania către clienţii din România bunătăţile de la „Moşia lui Pirulo”! Mulţumiri, Don Pirulo şi Elena şi succes în tot ceea ce faceţi !

Cu asta….am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa, dragi prieteni! Şi vă mai spun: de la „Moşia lui Pirulo” cumpăraţi, că n-o să regretaţi !

Anunțuri

Uleiul si măslinele Farga

trei malsine se coc low res

Farga este o varietate de măslin originară din nord-estul Spaniei, mai precis din Territorio del Sénia. În această regiune, situată la graniţele Aragonului, Castiliei si Valenciei,  o livadă tradiţională este formată în proporţie de 98% din măslini Farga, dintre care unii au supravieţuit peste 2000 de ani.  Cei mai mulţi dintre măslinii străvechi au fost catalogaţi şi sunt protejaţi cu multă grijă pentru a le garanta supravieţuirea.

De-a lungul secolelor, diversele culturi care au populat regiunea au reuşit să extragă uleiuri deosebite din măslinele Farga. Uleiul Farga a fost dintodeauna un lux autentic însă, datorită tehnicilor moderne de extracţie la rece, acum suntem în măsură să va oferim un ulei de o calitate impecabilă.

Măslinii Farga din livada noastră sunt descendenţii pomilor străvechi care au colonizat Territorio del Sénia, iar mica noastră întreprindere familială se numără printre rarele companii care oferă ulei Farga autentic.  

 

Câteva proprietăţi ale uleiului de măsline Farga extravirgin

  • ulei de maslineAntioxidanţi: bogat în carten şi sărac în oleuropeină
  • Polyphenoli 76 ppm (nivel coborât)
  • Vitamina E 240 ppm (nivel mediu-coborât)
  • Stabilitate 30 ore (medie-înaltă)

Gust:

  • Amăreala redusă
  • Condimentare medie
  • Dulceaţă medie

Alte arome:

  • Note verzi proeminente
  • Aromă de migdală verde
  • Aromă de banană verde prezentă ocazional
  • Aromă de roşie
  • Aromă de anghinare prezentă uneori

Comandaţi uleiul de măsline Farga extravirgin fără adaosuri, fără pesticide sifără fertilizanti chimici produs pe Moşia lui Pirulo.

Citiţi şi Legenda măslinilor străvechi.

Uleiul de măsline extravirgin – o investiţie în sănătatea Dvs

Când eram noi copii şi gramul de ulei, de oricare, valora greutatea lui în aur şi tot nu-l găseai „laliber”, uleiul de măsline era o substanţă la fel de fantastică precum lacrimile de inorog: auziseşi de el, visai la el, dar nu credeai că ai să te afli printre norocoşii care o să-l şi vadă sau guste vreodată.

Acum îl avem şi în fiecare zi savanţii mai descoperă un nou motiv pentru care e cu adevărat valoros.
Potrivit medicilor, sucul natural de măsline (uleiul extravirgin) are un conţinut bogat de vitaminele A, B1, B2, C, D, Eşi K, fier, acizi graşi nesăturaţi în proporţie de 85%.Deşi este ceva mai scump decât uleiul de floarea soarelui, merită. Nu e o cheltuiala, ci o investiţie însănătatea ta. Singurul „loc” unde ştiu că e interzis uleiul de măsline, este în dietele în care nu epermisă nicio formă de grăsime. Iată doar câteva motive pentru care nu trebuie să ne lipsească din casăuleiul de măsline.

Ştiaţi că:

  • masând de 2-3 ori pe zi gingiile cu ulei de măsline s-a observat că se diminuează mult pericolul parodontozei?
  • o linguriţă de ulei de măsline extravirgin luată înainte de fiecare masă protejează stomacul împotrivaulcerului şi gastritei?
  • o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţă, în combinaţie cu zeamă de lămâie sau cafea previneconstipaţia?
  • uleiul de măsline reface tenul deshidratat? În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline sefoloseşte sub formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau tâmple. După câteva minute, compresele seînlătura şi se clăteşte faţă cu apă călduţă. Uleiul înmoaie pielea, o curată, hidratează şi regenerează.
  • uleiul de măsline combinat cu ou şi miere este o excelenţă crema antirid? Amestecaţi un ou crud, olingură de miere şi o lingură de ulei de măsline preset la rece ,cu pulpă. În acest amestec puteţi adaugăşi puţin suc de fructe sau legume – lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică pe faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămâna. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca din ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică înacelaşi mod.
  • tenul se tonifiaza folosind combinaţia ulei de măsline, suc de castravete şi argilă? Se amestecă olingură de ulei de măsline preset la rece,cu pulpă, cu suc de castravete. Se adaugă praf de argilă până seobţine o pastă care se aplică pe faţă în strat subţire şi se lasă timp de 20-30 de minute, apoi se spalăcu apă călduţă. Dacă tenul este foarte uscat, doză de ulei poate fi mărită. Pentru hidratare, uleiul demăsline se poate combină cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru că măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.
Traducere din Pequena istoria del aceite de oliva.

Uleiul de măsline aragonez extravirgin Moşia lui Pirulo are proprietăţi chimice si gustative deosebite.

Comandaţi astăzi acest ulei exceptional sau vizitaţi pagină noastră cu produse pentru a descoperi măslinele din gama Moşia lui Pirulo.

 

Legenda uriaşilor măslini Farga

La începutul celui de-al doilea Război Punic (218 i. Hr.) armata cartagineză avansa de-a lungul coastelor Hispaniei (Peninsula Iberică) semănând distrugere şi lăsând în urmă ruine. În ciuda vitejiei locuitorilor, frumosul oraş Chersonesos (Peñíscola în ziua de astăzi) avea să cadă pradă flăcărilor.

Ayin, un tânăr de origine feniciană, care locuia în această prosperă colonie grecească, era mai degrabă unneguţător decât un luptător. Cu câteva zile înainte că armata cartagineză să atace, Ayin a părăsitChersonesos împreună cu familia să, refugiindu-se printre Ilercavones, o populaţie iberică ce locuia îninterioul peninuslei, de care era legat prin prietenie.

În afară de cunostiintele sale de agricultură şi olărit, Ayin a dus cu el şi suficiente provizii care să îi permită să înceapă o nouă viaţă, departe de coasta Mediteranei.

maslin milenar Arion

Originea măslinilor monumentali


Măslinele care cândva îl însoţiseră pe Ayin în călătoria din Syria în Hispania, l-au urmat şi în fugă lui spre libertate din faţa invadatorilor cartaginezi. Mai târziu, aveau să fie evocate de coloniştii romani stabiliţi în Teritoriul Senía că fiind la originea primilor măslini din regiune. Unii dintre măslinii perioadei romane au supravieţuit până în ziua de astăzi.

Legendă spune că rezistenţă le este datorată tenacităţii cu care Ayin şi urmaşii săi au muncit să încultive pe dealurile infertile ale Aragonului de astăzi; acelaşi teritoriu care, aproape douăzeci-şi-trei de secole mai târziu, adăposteşte unii dintre cei mai bătrâni măslini din lume. Deşi au fost uneori neglijaţi, sau daţi uitării, aceste monumente vii au reuşit să supravieţuiască timp de secole sau milenii, din naştere legendei longevităţii varietăţii Farga.

 

Uleiul din măsline Farga, un cadou de la strămoşii noştri

Măslinul Farga este probabil cea mai veche varietate de măslin cultivată în lume. Este un măslin deosebit de longeviv, nativ din Territorio del Sénia, situat la juncţiunea dintreregiunile Aragonului, Cataloniei şi Valenciei, în nord-estul Spaniei. Pe aceste pământuri, există măslinii Farga care au supravieţuit timp de secole, oferind un ulei cu calităţi unice.

Măslinii din varietatea Farga sunt foarte robuşti şi au o coroana deschisă. Inflorirea este timpurie dar coacerea este lentă. Recoltele sunt relativ mici, generoase doar în anii buni.

Măslinele Farga sunt de dimensiune mică sau medie, cu o formă caracteristică asemănătoare unui bec. Sunt măsline dificil de cules, care se coc târziu, şi se rumenesc dinspre margini către bază.presa de ulei moderna

În ciuda conţinutului ridicat de grăsimi, uleiul de măsline Farga este foarte stabil şi dificil de extras prin presare la rece. Probabil acesta este motivul pentru care uleiul Farga are o viaţă lungă şi un buchet de arome plin de nuanţe.

Uleiul de măsline aragonez Farga este o moştenire din timpuri străvechi: a fost produs si apreciat de către grecii antici, cartaginezi, romani, vizigoţi, arabi, şi de spaniolii contemporani.

Comandaţi astăzi uleiul Farga extravirgin produs pe Moşia lui Pirulo!

Citiţi şi Legenda măslinilor străvechi.